OMUL CARE A CONDUS UN VEHICUL ELECTRIC 16.000 DE KM
Chris Ramsey a condus un Nissan LEAF în Raliul Mongoliei, fiind primul șofer care a participat cu o mașină electrică la această competiție.
Monitorizarea bateriei
Raliul Mongoliei este o călătorie de 16.000 de km care pleacă de la o simplă premisă: folosind o mașină standard fără ajutor din partea unui echipaj, trebuie să parcurgi drumul din Europa până în Mongolia. Raliul este o aventură în stil vechi, unde trebuie să te folosești de tot felul de trucuri pentru a rămâne în cursă, să faci cunoștință cu localnicii și să le ceri ajutorul dacă ai nevoie. De asemenea, este foarte important să faci din acest traseu o experiență de neuitat. Cât despre câștigători, nu există așa ceva – totul ține de călătorie și de experiențele trăite pe traseu.
Chris Ramsey a început cursa pe 16 iulie 2017 și a marcat un eveniment important pentru Raliul Mongoliei, fiind primul participant cu o mașină electrică. „Toți cred că este imposibil, dar eu am vrut să demonstrez că nu este așa și să arăt oamenilor importanța mașinilor electrice”, a declarat Chris.
În cei 16.000 de km, Chris a parcurs diverse drumuri, de la drumuri cunoscute prin Franța sau Germania la altele mai complicate prin Georgia și Azerbaidjan. A trecut prin munți și prin deșerturi pentru ca, în final, să ajungă în Mongolia.
Recorduri cu mașina electrică
Chris participă în astfel de aventuri cu mașina electrică încă din 2011 când a condus pentru prima dată mașina Nissan LEAF. „Pe atunci erau 30-40 de stații de reîncărcare în toată Marea Britanie, dar am reușit să parcurg 2.600 de km în 4 zile și din acest punct am fost atras de mașinile electrice”, povestește Chris.
În tot acest timp, el a reușit să bată mai multe recorduri. A străbătut întreaga Marea Britanie dintr-un capăt în altul, dus și întors, într-un timp record neoficial pentru o mașină electrică, și a terminat North Coast 500, un circuit de 830 de km din Scoția.
Modificări ale mașinii
„Am folosit un Nissan LEAF Acenta de 30kWh care nu fost modificat în față. În schimb, bancheta din spate a fost scoasă pentru a câștiga mai mult spațiu și a reduce din greutate. În plus, pentru terenurile mai dificile am avut cauciucuri Speedline SL2 Marmora și Maxsport RB3”, a declarat Chris.
În Europa sunt destule stații de încărcare electrice, dar acest lucru s-a schimbat în țări precum Georgia sau Kazahstan. „Infrastructura este limitată în aceste țări, dar pentru că este o aventură și nu o cursă, am avut timp să oprim la hoteluri sau camping-uri pentru a încărca bateria mașinii. Am trecut prin 13 țări și am încărcat bateria mașinii de 111 ori”, a confirmat Chris.
Călătoria a durat aproximativ 8 săptămâni; cursa s-a terminat pe 9 septembrie 2017. Copilotul lui Chris a fost soția lui, Julie, care era la prima ei aventură cu o mașină electrică. „Am vrut să demontăm miturile din jurul mașinilor electrice, că nu sunt distractive și nu pot fi conduse pe distanțe lungi sau pe drumuri dificile.”
„Ne-am oprit la fiecare 140 de km pentru a alimenta și de fiecare dată cunoșteam oameni deosebiți cu povești fantastice. Toate acestea nu ar fi fost posibile fără sponsorii pe care i-am avut, fără restaurantele, dealerii Nissan și oamenii care ne-au lăsat să încărcăm bateria mașinii”, povestește Chris.
Mentenanță
Descoperă aici toate informațiile necesare unu șofer despre mentenanța vehiculelor electrice.
Legislație
Descoperă aici toate informațiile necesare unu șofer despre legislația vehiculelor electrice.